Mihai Bandac
From EverybodyWiki Bios & Wiki
Script error: No such module "Draft topics".
Script error: No such module "AfC topic".
Mihai Bandac (n. 5 octombrie 1939, Lucăceni, Satu Mare, România) este unul dintre cei mai importanți pictori contemporani români.
== Cu apariţia volumului de artă Anotimpurile al lui Mihai Bandac, cultura română trăieşte un eveniment de primă mărime. Asemui această desăvârşită carte de artă care reproduce o parte însemnată din capodoperele pictorului, într-un tipar de excepţie pentru nivelul atins de reproducerea de artă la noi, cu apariţia Poemelor luminii al lui Lucian Blaga sau Jocului secund al lui Ion Barbu, de dintre cele două războaie. Evenimentul picturii lui Bandac, de o tulburătoare chintesenţă a spiri-tualităţii spaţiului nostru tocmai prin aceasta are o virtute universală, pentru că pictorul nu reproduce natura ci o recreează în sentiment.
Măreţia acestor picturi, a acestor opere de artă stă, după opinia noastră, în profunda lor personalitate care, prin adâncime morală, se transformă în impersonalitatea artei populare.
Impersonalitatea profund personală a operelor lui Mihai Bandac ne aminteşte de unul din criteriile de bază ale esteticului gândit ca o cul-minaţie a eticului. Dulceaţa culorii nu implică, câtuşi de puţin, moliciu-nea. Vastitatea comprimată a peisajului nu mai implică de multă vreme ochiul. E vorba de o retină a retinei, e vorba de-a dreptul de starea ine-fabilă a naturii obiective.
Opera lui Mihai Bandac, ca şi opera altor mai creatori ai noştri şi de pretutindeni, ne sugerează o posibilă definiţie a stării de graţie, adică a inefabilului: inefabilul – este înţelesul cuvântului.
În cazul picturii lui Bandac avem de-a face cu o recreere a realului, cu o artă a construcţiei, iar nu cu o degenerare a realului prin simbol.
El opune natura sa interioară naturii obiective într-un nesfârşit şi impersonal război al Troiei. Ave!“
Nichita Stănescu
Flacăra, Iulie 1983
Ne-am născut, probabil, pe un meridian al culorii. Dar şi pe o paralelă ce ţine de toată feeria sudului. Românii au adunat, de fapt, la ei, meridia-nele şi paralelele, inventînd pe cont propriu un alfabet al culorilor în care se recunosc toţi ceilalţi, recunoscându-ne, totuşi, toţi, cu o anume specifi-citate, cu un ton unic. Fie că se cheamă Voroneţ, fie că se cheamă Lu-chian, românii sînt colorişti. Tonitza şi Ciucurencu sînt colorişti. Lucian Grigorescu a fost şi el un mare colorist.
Un ultim colorist, Mihai Bandac, care ne pune sub ochi o retrospectivă în miniatură. Îl recunoaştem în toate pe măsură: fineţea tonurilor, transpa-renţă, suavitate, strălucire cromatică, dor de doină veche şi arsă.
Tranşanţa liniei este şi cînd nu trebuie, ştiinţa de a pune punct acolo unde nu te aştepţi, dar nu brutal, surdinizînd punctul într-o gamă de su-gestii care face muzică.
Acesta e Mihai Bandac, iarăşi printre noi, într-un album care se cheamă Anotimpurile, album pe care, recunosc, l-am primit cu dedicaţie.
Dar nu-i mulţumesc. Îl rog, cînd va avea timp să ne mai dea un ciob din paleta lui de geniu.
Ilie Purcaru
Flacăra, Iulie, 1983
„ Albumul „Anotimpurile“ este o splendidă antologie de texte însoţite de reproducerile picturilor unui maestru tânăr şi în plină ascensiune de pres-tigiu: Mihai Bandac.
Eleganţa acestei cărţi este de excepţie. Fonta de culoare neagră ce în-cadrează reproducerile tablourilor coloristului de profundă emoţionalitate numit Bandac, centrează privirea pe imagine şi exaltă amănuntele, ieşite toate la iveală graţie unor diapozitive color de mare fidelitate.
Foarte puţini artişti plastici au avut în timpul vieţii bucuria de a avea între mâini o carte atât de frumoasă dedicată operei lor ’’.
Grigore Arbore
S.L.A.S.T., Iulie 1983
În ultimul timp lucrările despre arta noastră naţională s-au cam răzleţit în apariţiile Editurii „Meridiane”. Ca să nu mai vorbim despre faptul (semnalat şi cu alt prilej) că poţi umbla mult şi bine fără să găseşti un album Grigo-rescu, Andreescu sau Luchian. Noroc că a apărut şi se impune tot mai mult o concurentă, Editura Sport-Turism, de la care, de cînd cu apariţia albumului Bandac ne putem aştepta la excepţionale performanţe.
Haralambie Lerea
Săptămîna”- 5 octombrie 1983
Apariţia recentă a albumului de artă „Anotimpurile“ (Editura Sport-Turism, 1983) editată în condiţii excepţionale, constituie atât meritul celui ce l-a conceput într-o elaborare redacţională superioară, cu o prezentare grafică fascinantă, devenind el însuşi un obiect de artă, demn de invidiat de ori care altă editură, cât şi lucrările reproduse în culori ale pictorului Mihai Bandac, căruia îi este consacrat albumul.
Concurând cu o expoziţie de artă, albumul depăşeşte rigorile unei asemenea manifestări, pe de o parte ingenioasă grupare a imaginilor în culori, în justa lor identitate cu originalele, pe de altă parte prin includerea antologică a adnotaţiilor entuziaste ale celor ce i-au înţeles şi interpretat creaţia.
Putându-se intitula şi „Mesajele naturii“, albumul conţine un dialog tăcut şi intim al artistului cu natura metamorfozată în simbolurile universale ale culorilor naturii.
Acest pictor dinamic, entuziast, fără odihnă şi răgaz, luptător pentru ade-văr, ordine şi cinste, copleşitor şi prin vitalitatea sa, este unul dintre cei mai autentici poeţi ai penelului şi naturii. De la natură, Mihai Bandac a descoperit marea artă a armoniilor cromatice. El conferă coloritului o in-tensă bogăţie, o autoritate primordială. Natura i-a amplificat fantezia şi trăirea artistică.
Bandac evita pictura literară; nu este concesiv şi nici imitativ, renunţă la tradiţionalul clarobscur, la culorile plate, sau la ‚‚efectele’’ picturii de tip impresioniste.
Rigoarea şi ordonanţa se asociază unui colorist ambiţios, care intenţio-nează să precizeze o semnificaţie, un sentiment, caracteristicile esenţiale ale unui anotimp. Ceea ce conferă unitate creaţiei sale este sentimentul existenţei, al vieţii dinamice a naturii, implicând şi o stare de vis, de fa-bulos, de fantomatică mişcare.
În afara demonstrării posibilităţilor editoriale şi tipografice existente în ţara noastră şi a valorii unui artist de excepţie, albumul lui MihaiBandac, „Anotimpurile“, ne oferă o deplină satisfacţie estetică, la contactul cu o pictură ce etalează cu generozitate, farmecul armoniilor cromatice.
Mircea Deac
S.L.A.S.T. Iulie 1983
‚‚Manifestarea muzeală avînd ca generic eminescianul vers „Mii de stele,dulce sară” - iniţiativă comună a Muzeului Literaturii Române şi a Muzeului de Artă, ne-a oferit prilejul de a asista la o emoţionantă confruntare între diverse modalităţi de expresie artistică ce ilustrează dăinuirea personalităţii poetului naţional în conştiinţa neamului său.
Acest colocviu al artelor, desfăşurat de curînd în ambianţa sălii bi-zantine a Muzeului de Artă, a reunit într-o unică rostire vocea poeziei, a muzicii, a culorii, a etalat raze care nasc şi apun în acelaşi focar al spiritualităţii noastre.
Cu binecunoscuta-i erudiţie, profesorul Edgar Papu a stabilit reperele abordării, precizînd că Eminescu simbolizează modelul însuşi al co-muniunii artelor. Fascinant univers inspirator, el dă şi măsura ogllindirii artiştilor în undele acestui univers.
Itinerarul artistic al serii dedicate lui Mihai Eminescu a mai inclus proiecţii cu reproduceri memorabile din recentul album de pictură a lui MihaiBandac , „Anotimpurile“.
Altă voce omagială, altă poartă spre nemurire, prin care am întrevăzut chipuri ale ţinuturilor româneştii, împodobite sub anotimpuri, în straie de linişte, nostalgie ori lumină, feţe ale poeziei, trezite de mângâierea penelului.
Experienţă estetică şi sufletească unică. Labirint de simboluri, cap-tivant pentru oricine care-l pătrunde cu bună credinţă şi cu dăruire sinceră pentru frumos.
Plăsmuiri care emană, dar mai ales contaminează cu poezie. Stări „pictate“, care vin de undeva de departe, dintr-o vacanţă primordială, dând senzaţia de timp etern şi nu de viaţă trăită. Succesiune şi revenire de anotimpuri, în care iernile, dimineţile, sau toamnele, sunt mereu altele. În funcţie de loc, de stare. Mai ales de stare. Gândite şi simţite româneşte, noaptea, liniştea, seara, începutul, gerul, lumina, calmul, norii, sfârşitul, nostalgia, capătul pământului, arborii, melancolia, legate prin trainice legături, invizibile ţesături materiale, au de fiecare dată paternitatea inconfundabilă. O lume ce mişună de taine. O lume din care sora Natura ar putea împrumuta culori. Celor dragi le urez: la intrarea în fiecare vis să ia cu ei imaginaţia colorată a lui Mihai Bandac! Răsfoind albumul, filă cu filă – imagine şi cuvânt – te cuprinde (nobila) invidie: Ce pământ generos! Un poet înconjurat de atâţia poeţi! Unde s-a mai văzut aşa ceva?
Şi pentru ca aceste ţinuturi să devină cîntec, din Maramureşul des-călecărilor voevodale, a descins în sala cu icoane vechi româneşti, un rapsod şi el de autentică şi rară vocaţie lirică - Dumitru Fărcaş.
Marta Popovici
‚‚Lui Eminescu, omagiul artiştilor’’ Luceafărul, Iulie 1983
Muzeul literaturii române împreună cu Muzeul de artă al R.S.R. au rea-lizat în urmă cu cîtva timp, o seară literarar-tistică de excepţie, dedicată „ poetului nepereche al literaturii române ”: Mihai Eminescu.
Parafrazând motto-ul manifestării ce s-a vrut ca un dialog între arte, am putea spune că „mii de stele” au luminat „dulcea sară”. Prof. Univ. Edgar Papu a schiţat un portret al poetului pornind de la ideea că Mihai Eminescu a fost un model al înfrăţirii între arte. De mai bine de un veac luceafărul poeziei româneşti „tutelează marea conştiinţă artistică a tuturor artelor”.
Cu prilejul acestei manifestări a fost lansat şi albumul pictorului Mihai Bandac, intitulat Anotimpurile. Imaginile pline de prospeţime demon-strînd predilecţia şi dragostea sa pentru natură. De o cromatică cu totul specială au fost proiectate pe un ecran de-a lungul spectacolului întregind atmosfera de sărbătoare a spiritului
Raluca Tulbure
Săptămâna, iunie 1983
O expoziţie Bandac te transpune înafara spaţiului şi a timpului, într-un Eden al spiritualităţii.
Un album de artă, este, într-un fel, o expoziţie. Mihai Bandac realizează ca nimeni altul acea stare de poezie, la care îşi dau concursul culoarea şi versul. Îţi vine să-ţi cumperi o casă specială, uriaşă, ai cărei pereţi să-i împodobeşti, înnobilându-i, exclusiv cu lucrările sale, precum o casă ţără-nească cu icoanele sale. Să te retragi acolo în ceas de reculegere şi, rând pe rând, să transferi fiecare lucrare în propriu-ţi suflet.
Căci ce sunt la urma urmei lucrările lui Bandac, dacă nu icoane ale dorinţei noastre de frumos, de bine, de perfecţiune. De unde acea putere de fascinaţie a picturii sale?
Mihai Bandac a avut tăria, puterea, ca după ce şi-a însuşit lecţia marilor maeştri, să „o uite“ şi – reţinând lecţia de simplitate aparentă şi candoare a artei populare maramureşene – a reuşit să se construiască pe sine şi să se exprime într-o inconfundabilă modalitate de comunicare plastică. Peisajele sale se revendică în realitatea fascinantă a sufletului, spaţiului şi timpului mioritic românesc.
Bandac ne invită să ne privim în suflet şi să descoperim în el minuni şi frumuseţi imprevizibile.
Misiunea de sacerdot al culorii pe care şi-a asumat-o şi pe care a împli-nit-o, îl fac demn de toată preţuirea. Bandac este un senior al visurilor colorate cu soare, din care împarte cu dărnicie tuturor.
Bandac este o pasăre a paradisului care face curse regulate în Olimp, de unde fură nectar şi ambrozie din porţiile zeilor.
Ovidiu Suciu
Tribuna, Septembrie 1983
‚‚Într-o ediţie de mare lux şi de îndreptăţită mândrie pentru cultura româ-nească contemporană, a apărut în acest an, albumul omagial Anotimpurile, cu reproduceri din creaţia pictorului Mihai Bandac.
Semnalăm alături de calitatea ireproşabilă a reproducerilor, o bogată cule-gere de texte referenţiale, aparţinând diferitor personalităţi literare din ţară şi străinătate, consideraţii a celor mai îndreptăţiţi critici de specialitate, oboluri închinate artistului de mari poeţi ai zilelor noastre. Ele, culorile anotimpurilor, se conjugă şi se armonizează după o logică pornită din inepuizabilul rezervor al simţirii româneşti ’
Dumitru Gârleanu
Decembrie 1983
O pictură anahoretă, incomodă la prima vedere, ne propune acest artist lucid până la extincţie care este Mihai Bandac. El are marele curaj de a ştampila aerul cu marca visului, a acelui vis calderonian care te obsedează toată viaţa, pentru că între el şi viaţă nu e decât o deose-bire de regn.
Astfel, cherhanele, arborii, dealurile, stânele, căpiţele de fân, au o con-densare a spiritului carpatin. O recluziune a patimii în înţelepciune şi răbdare.
„Anotimpurile“ lui Bandac configurează o altă ordine cosmică, dic-tată de însăşi puterea umană de a sfida gravitatea spre locul comun.
Este ceva în genul visului imortalizat de Baudelaire: „Acea privelişte ciudată / Cum nimeni n-a putut vedea / În dimineaţa asta iată / vrăjeşte încă mintea mea / Ce plin de somnul de miracol / Dintr-un capriciu-original / Gonisem din acel spectacol / Iregularul vegetal / Şi-acum vedeam, plin de mândrie / Cum în tabloul meu încape / O molcomă monotonie / De marmoră, metal şi ape“.
Personal n-am văzut nimic mai frumos în pictura românească din ultimii ani, decât acea „Lumină de lună“ a lui Bandac, care înseamnă triumful albastrului asupra orbirii, migraţia Lunii către faţa nevăzută a pământului şi a sufletului românesc.
Arta pictorului este memorabilă mai ales prin culoare, dar dincolo de aceasta, fie-mi îngăduit să văd sugestia, absenţa epicului, care îi da un aer preclasic, de restaurare a naturii insăşi.
Măreţia decorurilor maramureşene sau deltice, are ceva din ocrul şi clorul Divin cu care Ciambuie a împodobit zidurile bisericii San Fran-cisco de Assisi, pentru că sunt etern planetare.
Pe pânzele lui Bandac cade adevărata lumină a ţării sale, recognos-cibilă din toate unghiurile de privire. Este lumina unei mari jelanii, de sub coiful căreia, ca din cimitirul de la Sapânta, surâde speranţa.
Mihai Bandac pare că sopteşte cu pensula: „Te, fili, si quis laeserit, ultor ero !“ (Te voi răzbuna fiule dacă cineva te va lovi)
Sărbătoresc este acest album, remarcabilă forţa acestui pictor de a lucra aşa cum trăieşte: cinstit, devotat artei şi ţării sale.
Corneliu Vadim Tudor
Radio Bucureşti, Octombrie 1983
References[edit]
This article "Mihai Bandac" is from Wikipedia. The list of its authors can be seen in its historical and/or the page Edithistory:Mihai Bandac. Articles copied from Draft Namespace on Wikipedia could be seen on the Draft Namespace of Wikipedia and not main one.
